Un fost agent FBI, expert în body-language, a explicat că persoanele care stau cu mâinile încrucișate la piept nu sunt nicidecum în starea de respingere a celuilalt, așa cum a fost propagată adesea interpretarea.
Nu înseamnă că se distanțează de cel din față ci că, dimpotrivă, mâinile în această poziție reprezintă o îmbrățișare și că asta înseamnă că persoana este liniștită si își anunță deschiderea de a te asculta cu toată atenția. Se concentrează mai bine are răbdare. Vedeți? Nu trebuie să sărim la prima explicație care ni se oferă și să rămânem închistați într-o explicație care nici nu știm de unde a apărut.
Personal, cred că răspunsul corect la întrebarea – ce comunică o persoană care ține mâinile încrucișate la piept este: depinde. Depinde de mai mulți factori și de fiecare situație în parte. Poate fi timiditate. Unele persoane nu știu cum să își țină mâinile și atunci, dacă nu ai o masă sub care să te ascunzi, stai cu mâinile încrucișate.
Pasiunea mea este să urmăresc cu atenție tot ce comunicăm – prin gesturile, prin cuvinte sau atitudine. Îmi place să văd, în spatele oricărui eveniment politic, social, sportiv, entertainment, cultural, artistic sau mai știu eu de care, motivațiile gesturilor, poveștile ascunse și pe care nu le vedem ușor sau, dacă le vedem, uneori nu le interpretăm corect. Iar apoi, revelația descifrării trebuie urmată de folosirea activă a ceea ce am învățat în meseria noastră, oricare ar fi aceasta.
Am urmărit ani la rând, cu fascinație și admirație, prestația purtătorului de cuvânt al Casei Albe, Ari Fleisher, care, între 2001 și 2003 a ținut conferințe de presă pentru președintele de atunci, George W Bush. Pentru mine era un spectacol felul în care acest om reușea să țină în mână grupul de jurnaliști acreditați, cărora li se adresa direct, folosind numele mic. Asculta întrebarea și reușea să formuleze niște răspunsuri care mă uimeau. Venea pregătit, dar pe lângă stăpânirea subiectelor și abilitățile de exprimare, nu mă săturam să urmăresc body language.
L-am urmărit, de asemenea, pe vorbitorul charismatic care era Steve Jobs. Un speaker de excepție. S-au scris articole specializate despre felul în care își construia dizertațiile. Revista Insider a publicat Formula în 3 pași folosită de Steve Jobs în speechuri atât de convingătoare. Totul fascina la Steve Jobs, de la atitudinea pe scenă, gesturi, mișcarea scenică, toate concurau la textul bine livrat. Un mic detaliu a fost pentru mine însă un minus – în primele prezentări publice urca pe scena cu blugi albaștri, tricou negru dar… fără curea la pantaloni. Un detaliu care pentru mie a contat. Nu înțelegeam cum poate un om atât de atent la detaliu, atât de orientat către perfecțiunea desingului, să urce pe scenă fără curea! Mai apoi am văzut că a reparat situația și a ajuns și el la concluzia că acest accesoriu trebuie să fie prezent.
Barak Obama a fermecat o lume întreagă prin eleganța fiecărei apariții și prin talentul fantastic în comunicare. Încă președinte fiind, a acceptat să participe la showul comediantului Jerry Seinfeld – Comedians in Cars Getting Coffee – unde dialogurile au avut o savoare aparte. Dar cine credeți că a punctat mai bine la umor și spontaneitate? Barak Obama! A fost mai relaxat decât Seinfeld și mai el însuși în toate ipostazele propuse. Este un bun ascultător, nu se pierde, nu se sperie, transmite atât de mult calm, stabilitate. Este prietenos fără să depășească măsura dar impune respect fără să devină agresiv vreodată. Este de urmărit episodul.
În articolele pe care le voi propune, o să despic în patru firul comunicării. O să îmi folosesc experiența acumulată, combinată cu interesul real pentru mesaj. Să vedem ce iese. Pentru interesul către comunicare, semiotică, argumentație îi mulțumesc profesoarei mele de la Facultatea de Jurnalism și Știintele Comunicării, Daniela Rovența Frumușani. Ea m-a încurajat să studiez, să citesc iar apoi să scriu ce am înțeles. Vă invit alături de mine, cu drag și cu încrederea că vreți să ne distrăm și poate la final să rămâneți și cu o idee nouă.
Bravo, domnu’ Dan!
